România ilustrează limitele puterii de care dispune UE pentru a proteja statul de drept în țările membre, titrează Financial Times în ediția electronică de duminică, adăugând că unii parlamentari europeni se tem că angajamentele luate de premierul Victor Ponta ar putea fi doar promisiuni deșarte.
Heather Grabbe, directoarea Open Society Institute din Bruxelles, susține că UE a primit în mod deliberat competențe limitate pentru a interveni în afacerile juridice interne ale statelor membre. „UE a acceptat întotdeauna ca statele membre să adere cu prevederi constituționale diverse, iar acest lucru este în regulă atât timp cât se supun propriilor reguli”, a declarat Grabbe. „Dar atunci când încetează să mai facă acest lucru, cum pare să facă acum România, este foarte greu pentru UE să reacționeze”, a explicat ea.
Numeroși oficiali europeni au recunoscut că au puține puteri pentru a exercita presiune asupra țărilor care amenință valorile centrale ale blocului. Dar în urma mai multor confruntări cu statele membre cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, unii oficiali și analiști argumentează că trebuie dezvoltate noi instrumente pentru protejarea democrației Europei.
Cea mai puternică armă a UE pentru a pedepsi o țară care nu respectă normele sale democratice este Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, care permite sancționarea unui stat membru, inclusiv prin suspendarea dreptului său de vot. Dar această măsură, cunoscută și ca opțiunea „nucleară”, nu a fost folosită niciodată, fiind considerată prea severă.
Singura dată când au fost folosite sancțiuni împotriva unui stat membru a fost în 2000, înainte ca Tratatul de la Lisabona să fie adoptat, când UE a decis să izoleze Austria după ce Jörg Haider, liderul partidului de extremă dreapta din această țară, s-a alăturat coaliției de guvernământ. Politica de izolare a eșuat însă jalnic, UE fiind obligată ulterior să înlăture sancțiunile, Haider rămânând la putere, ceea ce a subliniat slăbiciunea instituțiilor europene în fața guvernelor naționale.
Un incident similar a avut loc în 2010, când președintele francez din perioada respectivă Nicolas Sarkozy a deportat 8.000 de imigranți romi în pofida opoziției UE și a amenințărilor cu acțiuni juridice. În urmă cu un an, Ungaria a înfruntat amenințările UE, ignorând cererile Bruxelles-lui de a revoca o controversată lege a presei.
În cazul României, UE încă mai are câteva cărți pe care să le joace, respectiv extinderea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), blocarea aderării la Schengen sau suspendarea eliberării de fonduri europene.
Oricum, conchide cotidianul britanic, rămâne neclar dacă vreuna dintre aceste măsuri va reprezenta o amenințare reală pentru un prim-ministru al cărui cel mai mare interes este încă acasă mai degrabă decât la Bruxelles.